Este surpriza lunii, așa aș numi stiloul de inspirație clasică de la Scrikss. Am văzut întâmplător niște imagini cu el, mi-a plăcut mult culoarea burgundy cu accesorii aurii și faptul că are piston. Și mi-am zis să îl testez, dar sincer nu m-am așteptat la revelații. Până când am înmuiat penița în cerneala și am scris primul cuvânt. A alunecat atât de bine pe foaia de hârtie încât am hotărât că îmi trebuie și mie unul. Din acel moment nu l-am mai scos din penarul pe care îl port cu mine mereu.
Scrikss este un stilou ușor și zvelt, e pentru mâini delicate sau pentru elevi/studenți. Penița scrie incredibil de bine pentru un stilou din această categorie. Aș spune că este undeva între F și M și este ușor elastică, dar nu variază linia prin apăsare. Îmi place mult și alura clasică, duce cu gândul la Pelikan M200, dar este mai subțirel, iar penița parcă scrie o idee mai blând.
Faptul că are fereastra de vizitare mie îmi este de mare ajutor, scriu cu multe stilouri și pierd șirul zilelor în care le-am încărcat. La fel de util mi se pare și faptul că i se însurubează capacul, îi dă un aer mai boem și izolează bine penița.
De arătat, arată bine, fie că e burgundy, fie că e negru. Da, e cam greu să alegi între cele două, mai ales că delicatele accesorii placate cu aur de 23k dau exact atâta strălucire câtă trebuie ca să îl facă remarcat.
Iar vestea cea mai bună acum vine: îl poți comanda direct cu un email la pendistrict .
Cât costă? Asta e a doua veste buna: 100 de lei! (mai adaugi o nimica toată pentru transport, în funcție de orașul/țara în care ești).
Nu mai zic că vin și Sărbătorile… 😉 iar în stoc mai sunt câteva bucăți, pentru că până acum, cui i l-am arătat l-a și cumpărat. Pe bune!