PenDistrict

blog dedicat iubitorilor si utilizatorilor de stilouri sau instrumente de scris tradiționale

Waterman Carene

Am auzit prima oară de brandul Waterman în copilărie, de la mama. Îmi povestea că îi făcuse cadou tatălui meu un Waterman cu o ocazie specială, și felul în care povestea despre el mi-a intipărit în minte gândul că stilourile Waterman sunt o chestiune foarte serioasă și de prestigiu. Și ce să vezi, asa și este!

Când am intrat eu în lumea asta nebănuit de bogată a pasionaților de stilouri – cu adevărat am făcut-o mult mai târziu decât anii cu povestea de mai sus – Waterman vintage era unul dintre stilourile “Graal”. Am tânjit până am luat, dar despre asta vă voi povesti cu altă ocazie. Însă tot auzind despre Waterman în sus și în jos, am găsit într-o postare pe grupurile de posesori de stilouri o imagine cu un Waterman Carene roșu, cu penița la vedere. Și asta a fost tot. Nu eram în țară, am început să caut variante de magazine online de unde pot cumpăra și, dacă nu mă înșel, Amazon m-a salvat: am găsit un Carene roșu cu peniță F la prețul corect.

Așadar, a sosit pachetul, eu cu emoții cât casa pentru că nu eram la mine acasă, nu știam dacă ajunge curierul, îl alergam de fiecare dată pe stradă în Germania când nu încăpeau pachetele de la Amazon în cutia poștală. Am desfăcut cutia și am dat de minune: un stilou serios, solid, greu, metalic, lucrat impecabil!. Penița aceea fură toate aplauzele: arată inredibil de bine, îmi place că nu este dintre cele pe care le poți schimba ca la alte stilouri – asta îi dă o notă de importanță acestui obiect, adică te responsabilizează să ai grijă de el, să simți că e ceva prețios.

L-am așteptat cu mare emoție din cauza peniței. Nu știam dacă în realitate va fi la fel ca în poze, cum va scrie, cum se va simți pe hârtie. Când eram copil de școală, țin minte că stilurile cu penițele la vedere îmi displâceau profund. Probabil doar pentru că am început să scriu alfabetul cu celebrele Hero cu penița ascunsă și extrem de mică, și pentru că singurele stilouri românești erau niște Flaro cu o peniță imensă, vizibilă, dar care per ansamblu mi eîmi dădeau senzația de slabă calitate (am avut un Flaro din acesta și zgâria teribil, e de altfel și singurul stilou pe care l-am pierdut).

Penița este F după standarde europene, așa că are o linie generoasă și vizibilă. Se simte recția hârtiei, de altfel se și aude în filmare și așa voi lăsa, cu sunet de peniță pe hârtie albă Clairefontaine.

Este o penița din aur de 18k, nu este deloc flexibilă sau elastică, deci vă sfătuiesc la gesturi potolite cu ea. Îmbinarea peniței în materialul secțiunii arată clasa celor de la Waterman. La fel si corpul stiloului, cu o culoare care are ceva luciri ca de lac. Până la urmă vorbim de un stilou inspirat din silueta ambarcațiunilor, e normal să regăsim elemente din zona navigației. Capacul se închide cu un click extrem de plăcut, aproape ca o senzație magnetică, stiloul este aliniat (sau se poate alinia dacă nu a fost închis cum trebuie), mecanismul de înșurubare al corpului este solid și foarte frumos cizelat.

Cert este că Waterman Carene în varianta roșie e ca o femeie frumoasă într-o rochie lungă, mulată, de culoarea sângelui fierbând: nu poate trece fără să sucească toate privirile :). Partea dilematică vine când vezi toată colecția de Carene, pentru că este foarte greu să alegi. Modelele și culorile sunt foarte atractive, au stil indiferent de combinație. Sincer, colecția aceasta este din punctul meu de vedere printre cele mai elegante dintre toate modelele de stilouri.

Și pentru că astăzi, 1 nov 2019, este International Fountain Pen Day (care se serbează în fiecare an în prima vineri din luna noiembrie) am o surpriză pentru iubitorii scrisului cu instrumente cu stil: puteți comanda oricare dintre variantele de Waterman Carene prezentate și aveți doar astăzi transport gratuit oriunde în țară. În plus, primiți din partea mea ca bonus un text scris de mână, de un paragraf, la alegere. Comenzile se primesc pe mail, la:
[pendistrict] at [gmail] . [com]
(ați înțeles voi care e adresa, o scriu așa ca să nu mă invadeze spam-ul)

Vă aștept să serbăm cum se cuvine Ziua Internațională a Stiloului! 🥰

carene fountainpenday metal penita rosu stilou waterman
1 November 2019 pendistrict

Post navigation

Black Friday → ← London Pen Show 2019

Leave a Reply Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

    PenDistrict

Recent Posts

  • Stiloul poate însemna caligrafie
  • Accesorii din piele pentru pasionații de scris
  • Sailor Professional Gear Kanreki
  • Pilot Justus 95
  • Etuiuri pentru stilouri

Meta

  • Log in
  • Entries feed
  • Comments feed
  • WordPress.org

Recent Comments

  • usk15 on London Pen Show 2019
  • pendistrict on London Pen Show 2019
  • Stan on London Pen Show 2019
  • Bouche on De la pană la peniță
  • pendistrict on Stiloul și scrisul de mână

Categories

  • brand
  • caligrafie
  • evenimente
  • general
  • istorie

Tags

18k armandosimoniclub asc aur aurora caligrafie carene cartier clasament cross diamine editielimitata etui expozitie graf von faber castell hartie lamy leuchtturm1917 londonpenshow maki-e montblanc montegrappa omas omasparagon parker pelikan penita penshow piele pilot platinum s.t.dupont sailor scrikss scris sheaffer show stilou targ tibaldi tombow top urushi visconti waterman

Archives

  • June 2024
  • June 2022
  • March 2022
  • October 2021
  • August 2020
  • January 2020
  • December 2019
  • November 2019
  • October 2019
  • September 2019
  • August 2019
  • July 2019

Pages

  • Cart
  • Checkout
  • Despre Pen District
  • My account
  • Politică de confidențialitate
  • Shop
Powered by WordPress | theme Layout Builder