PenDistrict

blog dedicat iubitorilor si utilizatorilor de stilouri sau instrumente de scris tradiționale

Parker Duofold Maki-e Flowing Water

Uneori se întâmplă niște surprize care mă iau val-vârtej, pentru care trebuie să mă regrupez ca să povestesc despre ele așa cum se cuvine. Cam așa e și povestea acestui articol despre un stilou rar, nu doar prin faptul că este o ediție limitată, dar mai ales pentru toată munca și talentul care l-au creat. Numeri pe cel mult degetele de la o mână câte astfel de exemplare se află în țară, așa că am primit cu mare bucurie și responsabilitate propunerea de a-i face un review. Așadar am testat stiloul cu numărul 54 din doar 77 aflate în întreaga lume.

Pornesc cu o declarație: nu posed niciun stilou Parker contemporan 🙂, am doar două stilouri vintage. Admir de ceva vreme Sonnet-urile chiseled, dar cam atât. Asta face și mai inedită întâlnirea mea cu Parker Duofd Maki-e Flowing Water.

Când am făcut prima oară cunoștință cu el, eram într-un birou amenajat în stil clasic, cu lampadare generoase care aruncau o lumină potolită. Am primit cutia lăcuită, grea, iar la lumina caldă am scos la iveală strălucirile perlate ale stiloului. Sclipiri ca de valuri inunda privirile pe măsură ce învârt stiloul între degete. Îi simți greutatea materialelor scumpe, rare, vezi precizia execuției, știi imediat că în acel stilou s-au adunat ca într-o mărturie măiestria tehnicilor asiatice de ornamentație cu tehnologia testată îndelung de unul dintre brandurile legendare în industria intrumentelor de scris.

Corpul stiloului e lăcuit în straturi suprapuse după tradiția orientală maki-e, de sub care fragmentele sidefate ale intarsiilor de scoică in tehnica raden aruncă irizații. Ornamentele din aur de 23 k împodobesc discret corpul stiloului, oferind contrastul auriu necesar.

Penița din aur de 18 k este masivă, vizibilă, impresionantă, cu logoul în formă de As al colecției Parker Duofold. Cum scrie? Sincer? Scrie singură. Sentimentul pe care l-am avut atunci când am înmuiat penița în cerenala Pilot Iroshizuku Yama-Budo a fost că această peniță scrie mai repede decât pot ține eu pasul. Trebuie să recunosc că prefer penițele cu ceva feedback, ca să am sentimentul că știu unde mă aflu pe pagină. Această peniță, în combinație cu cerneala și cu hârtia Tomoe River, alunecă de parcă ar avea o peliculă lucioasă dedesubt. Rar am întâlnit astfel de finisaj la o peniță! Cu siguranță cei care doresc să scrie fără nici cel mai mic sentiment de împotrivire a hârtiei pot alege acest stilou fără să dea greș.

Am pregătit un filmuleț de prezentare pentru acest model. E drept că nu se compară o imagine filmată cu sentimentul de a scrie cu un Parker Duofold Maki-e Flowing Water.

Dacă sunteți hotărâți să achiziționați o minune de stilou, dacă vreți să colecționați o piesă rară, să faceți o adevărată investiție, dați-mi de știre cu un mesaj. S-ar putea să vă ajut cumva 😉

duofold editielimitata maki-e parker raden
26 December 2019 pendistrict

Post navigation

Penarul caligrafului → ← Scrikss Classic 419

Leave a Reply Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

    PenDistrict

Recent Posts

  • Stiloul poate însemna caligrafie
  • Accesorii din piele pentru pasionații de scris
  • Sailor Professional Gear Kanreki
  • Pilot Justus 95
  • Etuiuri pentru stilouri

Meta

  • Log in
  • Entries feed
  • Comments feed
  • WordPress.org

Recent Comments

  • usk15 on London Pen Show 2019
  • pendistrict on London Pen Show 2019
  • Stan on London Pen Show 2019
  • Bouche on De la pană la peniță
  • pendistrict on Stiloul și scrisul de mână

Categories

  • brand
  • caligrafie
  • evenimente
  • general
  • istorie

Tags

18k armandosimoniclub asc aur aurora caligrafie carene cartier clasament cross diamine editielimitata etui expozitie graf von faber castell hartie lamy leuchtturm1917 londonpenshow maki-e montblanc montegrappa omas omasparagon parker pelikan penita penshow piele pilot platinum s.t.dupont sailor scrikss scris sheaffer show stilou targ tibaldi tombow top urushi visconti waterman

Archives

  • June 2024
  • June 2022
  • March 2022
  • October 2021
  • August 2020
  • January 2020
  • December 2019
  • November 2019
  • October 2019
  • September 2019
  • August 2019
  • July 2019

Pages

  • Cart
  • Checkout
  • Despre Pen District
  • My account
  • Politică de confidențialitate
  • Shop
Powered by WordPress | theme Layout Builder